Personalitatea - Ossian

Go to content


     
Ioan Ossian cel dintâi director al liceului românesc  Simion Barnutiu din Simleu, s-a nascut în Homorodul de Mijloc (judetul Satu Mare), la 27 martie 1885, din parintii Panfil si Elisabeta, n. Ardelean si a murit la 4 ianuarie 1953 departe de Simleu.
     A urmat cursurile scolii în satul natal, apoi la Oradea, teologia la Cluj si Budapesta, luându-si doctoratul în litere si filosofie, în 1909/1910, cu diploma numarul 2547, întrunind elogiile unanime. O perioada de timp activeaza ca profesor la renumitul liceu din Beius, apoi în 1919 este numit director al liceului românesc din Simleu si profesor de latina. A avut o serie de activitati pe plan cultural si politic între cele doua razboaie mondiale.

     Meritul sau deosebit consta în faptul ca a ridicat liceul românesc din Simleu la mare prestigiu, fiind recunoscut si pe plan national prin modul de organizare si pregatire a generatiilor de elevi. În acelasi timp, doctor Ioan Ossian a facut si o munca de apostolat, mergând prin sate si îndemnând taranii sa-si lase copii la liceul din Simleu, dupa ce aceiasi tarani îsi pierdusera orice încredere si speranta în posibilitatea de a-si vedea copiii în scoli.
Doctor Ioan Ossian a înfrânt aceasta prejudecata formata în constiinta celor de la sate care nu aveau pâna atunci un liceu românesc în apropiere.
     Doctor Ioan Ossian a fost un mare orator si cunoscut publicist în presa româneasca dintre cele doua razboaie mondiale, prefect de Salaj (1927).

     În anul 1940 când o parte din Ardeal a fost cedata Ungariei hortyste, doctor Ioan Ossian a fost chemat la primaria din Simleu de unde, cu înca 14 români simleuani a fost expulzat, pe motivul ca fusese dupa 1918, presedintele Ligii antirevizioniste. Au fost dusi în munti, urmând sa fie executati. Preotii români parasisera Simleul, iar în 1940 Ioan Ossian era chemat de românii simleuani sa le faca slujba la biserica. A tinut aici o cuvântare, îndemnând la ratiune si întelegere. Sotia  doctorului Ioan Ossian a fost Cornelia Pop de Basesti. Parintii lui Ioan Ossian erau plecati la Rosiori (judetul Satu Mare), apoi la Lugoj, unde au încetat din viata.
     Pe lânga lucrarile sale din publicatiile timpului, doctorului Ioan Ossian a scris, în 1912, lucrarea „Izvoarele istoriografiei maghiare”, aparuta la Cluj.

     Despre doctor Ioan Ossian în monografia liceului Simion Barnutiu publicata în acesti ani, se scrie urmatoarele: „Primul director al liceului a fost doctor Ioan Ossian, profesor de istorie si latina, om cu o vasta cultura, eminent pedagog si bun organizator.
     
     A venit la liceul din Simleu, unde a fost numit director, la 19 iulie 1919, cu o bogata experienta profesionala, ce o dobândise la liceul din Beius, unde functionase timp de 9 ani.

     Pe lânga realizarile privind baza materiala a liceului (amenajarea localului, a claselor, a internatului, a laboratoarelor, a salii de gimnastica, a mobilierului necesar etc.), doctor Ioan Ossian s-a dovedit nu numai un bun gospodar, ci si un destoinic profesor, a fost o adevarata personalitate ce îmbina admirabil inteligenta si energia cu vointa si nestinsa putere de munca. Aceste frumoase calitati l-au ajutat sa conduca cu deosebita competenta liceul timp de 21 ani, adica pâna în anul 1940.”
     Refugiat din teritoriul vremelnic, cedat în 1940, odata cu întreaga sa familie doctor Ioan Ossian a functionat ca profesor la Liceul „Diaconovici Loga” din Timisoara pâna la 1 ianuarie 1945, când s-a pensionat si s-a întors la Simleu-Silvaniei sperând ca ce a fost mai greu a trecut. S-a înselat amarnic, ca si majoritatea intelectualilor interbelici, asupra evolutiei României postbelice. „Oamenii noi” instalati la puterea populara nu puteau accepta nici macar vecinatatea unor oameni de statura intelectuala si morala a lui Ioan Ossian, care le amintea în permanenta, prin simpla lor prezenta, de originile si cariera lor deloc  onorabile.
     În 1948 s-a încercat o prima rafuiala publica (demascarea ca „reactionar, sovin”, etc), dar fostii elevi (români, maghiari, evrei) ai directorului doctor Ioan Ossian au intervenit în favoarea sa, pe lânga autoritatile locale, semnând o scrisoare de sprijin. Ceea ce s-a evitat cu greu în 1948 n-a mai putut fi evitat în 1952, când în urma marelui „periaj” din 15 august toti fruntasii vietii cultural-nationale si politice, ramasi pâna atunci în libertate, au fost arestati, judecati sumar si expediati la Canal.
     Aici, la Canal, în câteva luni, în urma tratamentului neomenesc, distinsul intelectual s-a „topit ”, sfârsind în chinuri groaznice la data de 4 ianuarie 1953.

                                                                  

Back to content